Măști neconforme în spitalele din România. A fost retras un lot importat din China care prezintă riscuri pentru sănătate

Statul român retrage de pe piață o serie de măști cumpărate din China, după ce s-a descoperit că acestea nu sunt conforme. România le-a cumpărat prin intermediul Unifarm, care a anunțat toate

unitățile medicale la care au fost distribuită să nu mai folosească măștile tip FFP2. De altfel, România a cumpărat mai multe tipuride măști, de la diverși comercianți, prin intermediul Unifarm. Printre acestea se află și cele care au fost declarate neconforme, numite „Daddy Baby”. Pentru a

înceta folosirea lor imediată, la nivel european a fost informate organele abilitate. Drept urmare, ENEA (Agenția Europeană de Mediu) și INFOCONS au emis o alertă în privința folosirii măștilor respective, relatează Mediafax. Astfel, toate unitățile spitalicești au fost informate, iar Unifarm a informat că a cerut deja înlocuirea lotului cu măști conforme. „Am informat toate spitalele partenere

cu privire la acest lucru şi le-am solicitat retragerea acestor măşti în regim de urgenţă, pentru a putea fi înlocuite cu alte măşti conforme. În acelaşi timp, am solicitat importatorului înlocuirea acestora cu măşti conforme, ca urmare a acestei alerte”, se arată în comunicatul Unifarm. Distribuția a fost oprită imediat. Totodată, compania a ținut să precizeze că la momentul

la care a fost achiziționat lotul de măști, calitatea acestora era în aliniament cu legislația în vigoare. „Acest tip de măşti a fost importat având toate certificatele şi declaraţiile cerute de legislaţia în vigoare, la data contractării lor”, precizează compania. Compania Unifarm a anunțat și

că distribuția măștilor a fost oprită imediat cum s-a aflat de alerta emisă de organele abilitate, atât la nivel european, cât și la nivel național. „În momentul în care a fost primită informarea privind calitatea acestui produs am stopat distribuţia lor. Nu a fost pus în pericol niciun cadru sanitar sau pacient, iar măştile respective au fost deja înlocuite în proporţie de 98%, ultimile bucăţi aflându-se

depozitate la unele spitale de unde urmează să fie ridicate şi înlocuite de către CN Unifarm SA.”, se mai arată în comunicatul transmis de companie.