Elena Ionescu este marea câștigătoare Survivor România. După luni în care a fost terfelită de aproape toți foștii concurenți, în care s-a luptat cu toată lumea pentru a supraviețui, cântăreața a dovedit că merită trofeul și premiul de 250.000 de euro.
Elena Ionescu este marea câștigătoare Survivor România 2020. Fosta solistă a trupei Mandinga a participat la Survivor România pentru copilul ei, dorind ca din marele premiu să își cumpere o locuință.
Bruneta a devenit ținta tuturor concurenților și este, de departe, una dintre cele mai iubite concurente de reality-show, căci a fost salvată de la eliminare de nici mai mult, nici mai puțin decât de 9 ori!
Elena Ionescu a reușit să câștige în cele din urmă, surclasându-i pe Emanuel, Iancu Sterp și Lola. Legat de câștigătorul Survivor România, s-a speculat multă vreme că marele favorit ar fi fost Iancu, însă teoria s-a dovedit a fi falsă.
Cântăreața a povestit cum a decurs reîntâlnirea cu copilul ei: „Îmi era teamă că nu o să mă recunoască”
Era greu de crezut că publicul îl va vota pe fratele lui Culiță Sterp având în vedere că pe rețelele de socializare Elena a fost susținută intens încă din prima săptămână, telespectatorii solidarizându-se cu ea, după ce ceilalți concurenți au transformat-o într-o reală victimă.
Cântăreața a făcut primele declarații după câștigarea celei mai dure competiții în emisiunea FanArena de la Kanal D: „Nu îmi vine să cred nici acum, nu mă mai pot ține pe picioare. Vreau să dedic acest trofeu publicului, căci este al lor”.
„Mi-am luat în brațe copilul, l-am pupat, l-am simțit cât de tare a fost alături de mine. Îmi era teamă că nu o să mă mai recunoască. Vrea să se joace mereu cu mine, e o minune! Nu am încă forță să mă adun, atât de emoționată mă simt.
Nu am simțit așa emoții nici când am urcat pe scenă”, a mărturisit Elena Ionescu, marea câștigătoare Survivor România.
Ceilalți finaliști au fost Emanuel, Iancu Sterp și Lola.