S-A AFLAT! Cine l-a inspirat pe Valeriu Gheorghiţă să devină medic? Coordonatorul Campaniei de Vaccinare plânge la filme şi vrea un an sabatic

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, exclude posibilitatea

de a intra în politică, el afirmând că îşi doreşte foarte mult

să se dezvolte ca medic. De asemenea, el a dezvăluit şi cine l-a inspirat să se îndrepte spre medicină.

„Îmi doresc foarte mult să fiu medic în continuare, să fiu alături de colegii mei, de pacienţi, de studenţi, îmi doresc să mă dezvolt

din punctul de vedere al profesiei universitare, academice. Este activitatea pentru care am muncit ani de zile şi mi-am dorit şi ar

fi păcat să renunţ la ce am obţinut după atâta muncă. Ştiu aceste situaţii, de medici care au ales o carieră în politică,

dar nu este cazul meu”, a declarat colonelul medic Valeriu Gheorghiţă, la Digi24.

„Dintotdeauna mi-a dorit să devin medic. Cine m-a inspirat este medicul nostru de familie din Izvoru, în care mama a avut foarte mare încredere. (…) Am văzut în medicul meu

de familie o persoană pe care mi-am dorit să o urmez din punct de vedere profesional”, a mai povestit Gheorghiţă. Întrebat de ce a ales să fie medic militar, el a răspuns că a ales Facultatea de medicină

militară de la Târgu Mureş pentru că i s-a părut „mult mai provocator şi ca admitere”, fiind doar 10 locuri atunci când a dat examen,

dar şi pentru că a ţinut cont de faptul că a fost un mediu în care a considerat că se poate dezvolta mai bine.

Valeriu Gheorghiţă se descrie pe sine ca pe o persoană foarte emoţională, pe care o impresionează suferinţa.

„Plâng inclusiv la filme, am plâns la Legendele Toamnei, spre exemplu„, a dezvăluit coordonatorul campaniei de vaccinare.

Visul post-pandemic al lui Gheorghiţă este să-şi ia un an

sabatic şi, dacă ar avea suma de bani necesară, şi-ar dori ca în respectivul an să călătorească în toată lumea. scrie romaniatv