Avertisment OMS: Pandemia este revigorată de subvarianta BA.2 a Omicron şi relaxarea restricţiilor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a manifestat miercuri îngrijorarea faţă de înmulţirea din nou a cazurilor de COVID-19 în lume, potrivit Agerpres.

Valul de infectări este în mare parte alimentat de subvarianta BA.2 a variantei Omicron, care în unele ţări deja o depăşeşte pe sora ei BA.1. Fără nicio îndoială, BA.2 ″este varianta cea mai contagioasă a virusului SARS-CoV-2 pe care am vazut-o până acum″⁣, a atras atenţia responsabila tehnică a OMS pentru combaterea COVID-19, Maria Van Kerkhove, potrivit AFP.

La aceasta, explică ea în continuare, se adaugă ridicarea în numeroase ţări a măsurilor sanitare anti-COVID-19, ceea ce oferă virusului ″ocazia să se răspândească″⁣, plus acoperirea vaccinală incompletă în numeroase regiuni ale lumii.

De asemenea, experta OMS a deplâns dezinformarea cu privire la COVID-19 care circulă chiar la niveluri foarte înalte ale statelor. Astfel, unii spun că Omicron este inofensivă şi că este ultima variantă cu care se confruntă lumea, alţii că pandemia s-a terminat, iar ″toate acestea sunt la originea unei mari confuzii″⁣, de care profită virusul.

″Constatăm aşadar o înmulţire a cazurilor (de COVID-19) detectate în lumea întreagă dintr-un anumit număr de cauze. Sunt aceleaşi cauze aflate la originea transmiterii virusului de la începutul pandemiei″⁣, a concluzionat Maria Van Kerkhove.

Vestea cea bună, a mai spus ea, este că lumea dispune de mijloace pentru a face faţă pandemiei, enumerând printre acestea purtarea măştii, distanţarea fizică, testarea şi vaccinarea.

„Noua variantă Deltacron are un nivel redus de circulaţie”
OMS a observat că noua variantă a coronavirusului, detectată în trei ţări europene – Franţa, Ţările de Jos şi Danemarca -, care combină tulpinile Delta şi Omicron şi a fost denumită “Deltacron”, are “un nivel redus de circulaţie, relatează EFE

OMS nu respinge însă posibilitatea ca această impresie iniţială să fie legată de o scădere drastică a numărului de teste pentru COVID-19 în marea parte a lumii.

“Ca urmare a reducerii numărului de teste în lume ne aflăm în dezavantaj pentru a putea urmări în mod eficient noua tulpină”, a comentat la o conferinţă de presă responsabila tehnică a OMS pentru COVID-19, Maria Van Kerkhove.

Ea a amintit că după doi ani de pandemie există o capacitate globală de diagnosticare şi secvenţiere genetică a coronavirusului considerabilă, la care deja se renunţă pe măsură ce pandemia se consideră încheiată sau mai puţin gravă.

Van Kerkhove a spus însă că este important să fie menţinute şi utilizate aceste capacităţi “deoarece cât timp virusul rămâne în circulaţie există şi mai multe posibilităţi să sufere mutaţii. Posibilitate unei recombinări (a variantelor) rămâne în continuare valabilă”, a precizat ea.

OMS a denumit Deltacron această combinaţie de variante şi care a fost detectată într-un număr redus de cazuri în Franţa, Ţările de Jos şi Danemarca.

Autorităţile sanitare braziliene au informat marţi că au fost depistate două contagieri cu varianta combinată Deltacron, însă miercuri au revenit asupra informaţiei subliniind că este vorba de două cazuri care încă se cercetează.

O combinare a virusului se produce când două virusuri diferite – în acest caz variantele Delta şi Omicron – reuşesc să schimbe mari cantităţi de informaţie genetică, ceea ce duce la apariţia unui nou virus.