Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 25 martie. Zelenski: Dacă Rusia știa ce o așteaptă, i-ar fi fost frică să mai vină

“Rusia a devenit un stat totalitar. Dacă Putin va zdrobi Ucraina, va avansa spre Helsinki, Varşovia, Bucureşti, poate chiar Berlin”. Este avertismentul lansat, joi, de premierul Poloniei.

Iar guvernul american a ajuns, oficial, la concluzia că Rusia comite crime de război în Ucraina.

Cât despre situația de pe front, rușii s-au retras din jurul Kievului și au stabilit poziții defensive. Pierderile suferite de armata rusă cresc cu fiecare zi care trece.

Joi, marina Ucrainei a anunțat distrugerea imensei nave rusești de debarcare Orsk. Nava avea la bord sute de soldați, și tone de echipament.

Volodomir Zelenski: ″A 30-a zi a invaziei… Dacă Rusia ar fi știut ce o așteaptă aici, sunt sigur că i-ar fi fost frică să mai vină. În această lună am reuşit să oprim toate

direcțiile principale ale atacurilor Rusiei. Lumea i-a aplicat sancțiuni distructive și discutăm să fie implementate și mai multe.”

Recâştigat de ucraineni, dar în continuare sub tirul artileriei ruse. Orașul Makariv din regiunea Kiev rămâne în pericol din cauza bombardamentelor constante.

Oleksander Motornyi, reporter ucrainean Televiziunea 1+1: “Tirurile de artilerie ale ocupanţilor ruşi nu se opresc nici noaptea, nici la lumina zilei.”

Makariv se află lângă autostrada care duce spre capitală, importantă pentru ruşi din punct de vedere strategic. Drumul este acum plin de maşini incendiate, iar clădirile de pe margine abia mai rezistă.

Soldat ucrainean: “Inamicul ne-a atacat cu un tanc. Asta a lăsat în urmă…”

Mai toţi oamenii din oraş au fugit spre locuri mai sigure

“Dacă auzi acel sunet, nu ai cum să-l confuzi cu altceva…”, spune un bărbat.

Şi oraşul Mariupol rezistă asediului, deşi zona a fost o țintă cheie pentru forțele rusești încă de la începutul invaziei.

Joi, ucrainenii au anunţat distrugerea navei ruseşti de debarcare „Orsk”, aflată din 21 martie în portul Berdiansk de la Marea Azov, situat între Crimeea şi Mariupol. Este o pierdere mare pentru Rusia, care avea doar două asemenea vase. Cu o lungime de 100 de metri şi o capacitate de 1.500 de tone, nava livra echipamente militare, inclusiv blindate, pentru trupele ruseşti. Presa de la Kiev scrie că nava Orsk s-a scufundat, în timp ce alte două nave ruseşti au luat foc.

În ceea ce priveşte controlul spaţiului aerian, în pofida aşteptărilor, după o lună de război, Rusia încă nu a reuşit să ţintuiască la sol forţele aeriene ale Ucrainei.

Andrei, pilot ucrainean: “La început, piloții ruși ne dominau numeric și din punctul de vedere al echipamentelor. Acum. rușii incep să refuze să zboare pentru că îi doborâm.”

Andrei pilotează un Suhoi-27, un model sovietic dar încă eficient. Pilotul ucrainean spune că aplică tacticile învăţate de la instructorii americani.

Andrei, pilot ucrainean: “Au fost trase în mod repetat rachete sol-aer împotriva avionului meu. Au fost situații când luptam 3 la 24. Adica trei de-ale noastre respingeau atacul a 24 dintre avioanele de luptă rusești.”

Cum arată acum un cimitir în Ucraina
“Ce se aude? ”
“Mihail zice că, dupa sunet, pare a fi o dronă rusească.”

După ce a trecut pericolul, jurnalistul CNN a stat de vorbă cu viceprimarul oraşului Dnipro.

″-De ce aveți portretul lui Ronald Reagan în birou?”

“Pentru că omu’ asta a distrus URSS! ”

Viceprimarul l-a condus pe jurnalistul american în cimitirul militar de la marginea oraşului.

Ivan Watson: “Aceste morminte noi sunt ale soldaților ucraineni uciși de la începutul invaziei ruse.”

Mykhailo Lysenko: “Aici e ingropat Mikhailo. Era foarte tânăr. Născut în 1997. Aici ati pregatit gropi pentru eventuale noi victime? (jurnalist – n.red.) Da”.

Dar și mai multi sunt soldați ruși căzuti pe front. Vicepremierul ucrainean a anunțat folosirea unui soft de recunoaştere facială, pentru a identifica trupurile soldaţilor ruşi.

″-De ce strângeți cadavrele soldaților ruși?

Nu le putem lăsa pe străzi ori pe câmpuri. N-ar fi normal.”

Sunt totuși mulţi morţi care încă zac pe câmpuri, iar topirea zăpezii scoate acum la lumină cadavrele. În jur, mirosul este insuportabil.

Potrivit Pentagonului, armata rusă îşi stabileşte poziţii defensive şi s-a retras 30 de kilometri faţă de săptămâna trecută, când trupele erau la 15-20 de km de centrul capitalei Kiev. Americanii cred că ruşii acordă prioritate în acest

moment frontului din Donbas, unde ar încerca să neutralizeze forţele ucrainene, desfăşurate din 2014 de-a lungul liniei cu zonele separatiste.

Pe de altă parte, raportul operativ publicat, joi, de ucraineni arată că ruşii nu încetează loviturile aerriene în Kiev, Cernigău și Harkov.

″-Plecați, tocmai s-au infipt 3 gloante, două aici și unul în zid.
”-Am vrut să scot putin copilul la aer.”

Guvernul Statelor Unite a stabilit oficial că armata rusă comite crime de război în Ucraina

Beth Van Schaack, U.S. Ambassador at-Large for Global Criminal Justice: “Am adunat numeroase relatări credibile despre spitale, școli ori teatre atacate deliberat. ONU și alți observatori credibili au confirmat moartea a sute de civili. Există un lanț

de comandă în armata rusă și cei responsabili, complici ori altfel implicați vor putea fi puși sub acuzare. Doctrina responsabilității superioare permite să fie trași la

răspundere comandanții pentru actele înfăptuite de subordonații lor, dacă erau la curent, au eșuat în a le preveni ori a le pedepsi ulterior.”

Orasele Herson si Cernigău se îndreaptă şi ele către dezastrul umanitar din Mariupol. Responsabilii locali din Cernigău au limitat deja la zece litri de persoană apa distribuită zilnic.

În Hersonul ocupat de ruşi, un steag al Ucrainei tronează încă pe clădirea primăriei… simbol al speranţei şi al sfidării.

SCRIE STIRILE PROTV