Alin Oprea dezvăluie adevăratul motiv al divorțului Citeşte întreaga ştire: Alin Oprea dezvăluie adevăratul motiv al divorțului

Alin Oprea și soția sa, Larisa, divorțează după un mariaj de 22 de ani.

Cei doi nu numai că și-au spus adio, dar artistul a rupt orice legătură cu familia lui, incusiv cu cei doi copii pe care-i are.

De când s-a aflat despre divorț, au apărut știri și zvonuri, fiecare încercând să elucideze misterul și să

determine care este cauza reală a despărțirii celor doi. Majoritatea l-a acuzat pe fostul

component al trupei Talisman și l-a considerat vinovatul divorțului, mai ales că acesta are o relație extraconjugală.

Alin Oprea a decis, în sfârșit, să vorbească despre cauzele divorțului și să facă lumină în acest caz:

“Schimbarea mea a început din clipa în care Larisa a plecat în Anglia cu fiica noastră la studii, adică de prin anul 2017.

Am simţit cumva o eliberare şi, totodată, am considerat că este timpul să mă uit cumva şi spre mine, ceea ce nu mai făcusem în ultimii 20 de ani.

Toată viaţa am fost pentru copii, pentru familie, m-am dedicat,

am muncit foarte mult să nu le lipsească nimic. Iar acum, când au crescut şi pot să

spun că se pot descurca şi singuri într-o oarecare măsură, ar fi bine să mai am grijă şi de mine”, – a declarat Alin Oprea pentru Click!

Alin Oprea are o relație extraconjugală cu soția unui om de afaceri din Cluj.

Amantlâcul ar fi ieșit la iveală după ce iubita artistului ”a scăpat” în mediul online o fotografie pe care și-a făcut-o chiar în căminul conjugal al cântărețului.

Larisa a recunoscut decorul și, astfel, a aflat de idila soțului ei, care ar fi început în urmă cu aproximativ patru ani. Sursa unica.ro