Ne asteptam la un al doilea val in octombrie-decembrie

Ministrul Sanatatii Nelu Tataru a vizitat, sambata, spitale din judetele Vaslui si Iasi si a explicat

ca a vrut sa vada care este starea personalului medical, a echipamentelor si cum se face evaluarea pacientului la intrarea in UPU, al doilea

val al epidemiei putand sa vina in toamna. „Suntem intr-un scenariu patru, suntem la peste 12.000 de pacienti infectati COVID, suntem in

momentul in care avem focare in personalul medical, suntem in momentul in care avem focare la persoane institutionalizate si la cei care

ingrijesc aceste persoane. Ma repet, suntem la momentul in care trebuie sa avem precautie, iar faptul ca avem echipamente, medicamente, avem materiale sanitare nu trebuie sa duca

la o relaxare in care putem gresi. Ramane de baza un personal medical care trebuie sa ramana valid, acest personal trebuie sa acorde asistenta medicala pentru pacientii COVID, dar si non-COVID”,

a declarat Nelu Tataru. Potrivit acestuia, al doilea val al acestei epidemii ar putea veni in toamna, insa totul depinde foarte mult de ce se intampla

in aceste zile. „Ne asteptam pentru octombrie-decembrie un al doilea val, dar tine foarte mult de cum trecem acest val. Suntem in trei zile care erau altadata erau o minivacanta, suntem dupa

doua luni in care toata lumea percepe ca o zi frumoasa, ca o rabdare pusa la incercare, dar trebuie sa inteleaga ca rabdarea fiecaruia dintre ei este tocmai pentru ei. Un moment al

sarbatorilor pascale gestionat bine, un moment al perioadei 1-3 mai gestionat bine va insemna si o speranta la relaxare si o speranta la celelalte valuri de mult mai mica amploare”, a explicat ministrul Sanatatii. Acesta sustine ca atata timp cat

avem personal medical valid, „putem da si o activitate medicala de calitate”. In acest moment, in Romania sunt 1.300 de cadre medicale infectate. scrie ombun.net