Raed Arafat: “Vor fi introduse restricţii locale în primă fază. Mesajele despre “botniţă” sunt bine gândite, să prindă”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, vorbește joi, pentru B1 TV, despre modul în care evoluează epidemia de coronavirus în România, cum am ajuns să avem chiar și 777 de infectări într-o singură zi,

cât de importantă este izolarea persoanelor testate pozitiv, chiar dacă nu au simptome, ce ne așteaptă pe viitor și cât de pregătit este sistemul sanitar românesc pentru o eventuală răspândire chiar mai agresivă a SARS-CoV-2.

Șeful DSU, Raed Arafat, a vorbit despre lupta autorităților cu pandemia de COVID-19. Acesta susține că indiferent cum s-ar termina,

oamenii vor continua să acuze. “Eu am zis la începutul luptei cu acest virus, care nu s-a terminat, că dacă se termină bine, cei care au lucrat vor fi acuzați că au luat măsuri excesive, iar dacă se termină prost, vor fi acuzați că nu au făcut destule. Căutăm înțelepciunea tuturor.

Noi nu am terminat valul unu. Singura soluție e oprirea modului în care se răspândește. Trebuie să pregătim următoarea fază.

Trebuie să avem ce ne trebuie să fim pregătiți mai ales pentru toamnă. Să încercăm să limităm pe cât se poate răspândirea. Să ajungem cu mesajele la oamenii de rând.”, a declarat Raed Arafat, în direct la B1 TV.

Despre estimarea Guvernului că vom avea 1.600 de infectări zilnice cu coronavirus la mijlocul lui august, Arafat a spus “Este un calcul făcut împreună cu INSP și prevede, pe baza modului în care crește numărul cazurilor. Acest număr poate fi redus dacă oamenii respectă regulile.

Deja suntem la un nou record azi. Situația nu e deloc OK din punct de vedere al creșterii numărului de cazuri. Mesajele de negaționism răspândite pe toate mediile nu fac decât, dacă ele sunt ascultate, să distrugă lupta împotriva coronavirusului”.

“Suntem sub o formă de atac hibrid”

Raed Arafat a dezminţit informaţiile ofgiciale şi anunţă restricţii: “Probabil în primă fază sunt restricțiile locale, care limitează răspândirea în zonele respective. Nu avem cum să nu luăm aceste măsuri dacă vedem că situația se agravează. Situația e urmărită de noi.

Totul depinde de modul în care populația înțelege să respecte reguli simple. Se bagă mulți bani în campanii în care oamenii sunt îndemnați să ignore regulile, indiferent cine le finanțează, sunt oameni care fac rău României. Suntem sub o formă de atac hibrid. Nu se întâmplă doar la noi. Ultima pandemie adevărată a fost în 1918-1919. Populația nu mai are răbdare și e de înțeles”

Raed Arafat a vorbit şi dDespre medicii care iau în derâdere pericolul COVID-19: “Ca medic n-o să înțeleg niciodată acest lucru. Cei care comentează acest lucru cu vehemență cred că nu au stat de vorbă cu colegii epidemiologi, cu colegii de la Infecțioase. Poate la început au fost părerile diferite.

Am văzut situații de tendință de pandemie, așa că la început mai sunt dubii, dar când OMS îți spune că e pandemie, nu mai stai să te joci. Sistemele sanitare nu erau pregătite, erau setate pe câți bani aduc pacienții, pe câți bani sunt cheltuiți cu pacienții. Ce a fost în Italia e dezastru, ce e în SUA e dezastru. Unii au respectat regulile că știau că trebuie, alții de teamă și alții n-au respectat deloc, crezând că nu vor fi luate măsuri. Apoi au început discuțiile la nivel politic, care sunt cu impact. Apoi au început grupurile, medicii de care spuneți, au apărut cei care la început nu îndrăzneau să vorbească, apoi au început să prindă curaj să bagatelizeze, apoi au început interesele, cu deschiderea teraselor. Când mergeam la emisiuni nu auzeam decât de terase, restaurante, hoteluri, turism, era o presiune fantastică. S-a mai dat drumul și s-au luat măsuri compensatorii. După ce s-a dat drumul, la început s-au respectat regulile, apoi nu.

“Primesc atacuri vehemente, nu pot fi reproduse”

“Sunt atacuri agresive pe social media coorodonate. Nici nu pot să le reproduc. E clar că merg pe un șablon și se vede asta. Mai recent primesc mesaje de amenințare, clare vehemente. Ce pierdem dacă respectăm măsurile de protecție? Ce pierdem dacă purtăm masca? Mesajele despre “botniță” sunt bine gândite, să prindă. Atunci oamenii încep să creadă și apar to mai multe focare. Sunt mesaje, îmi pare rău să spun, gândite de firme.

Cine a gândit aceste mesaje, chiar dacă le-au gândit bine, au făcut rău. Poate au contribuit la uciderea unor pacienți, care nu au crezut până nu au pățit-o. Să nu uităm că suntem diferiți. Multe țări din cele care au permis să se meargă acasă, aveam aplicații de urmărire, de supraveghere. Israel,

Coreea de Sud… Noi nu am creat așa ceva. Noi nu avem decât monitorizarea persoanlă. Clar că o aplicație nu se va face, așa că rămâne doar monitorizarea persoanlă. Și s-a făcut, nu asta e problema. Alte țări au făcut ca persoanelor carantinate / în izolare au pus abțibild pe ușă. Noi am spus nu, că e stigmatizare.
Dreptul individual are limite, nu e absolut. Aici nu e o boală proprie și tu decizi pe sănătatea ta. Dacă am o boală contagioasă și nu vreau să mă internez, nici să iau tratament, nici să stau în casă, atunci avem probleme foarte serioase. Pacientul și acum va putea să refuze tratamentul, dar problema carantinării, a izolării nu mai e doar a lui, e a comunității. Am avut parte de tragedii. Unii în trei zile s-au agravat sau chiar au decedat.

Nu a fost o exagerare când am spus că trebuie monitorizat, că nu știi cum evoluează Pacientul poate fi investigat până în 48 de ore. Pacientul, dacă nu vrea, poate sesiza DSP, care emite act de izolare, ce poate fi contestat în instanță. Pacientul poate fi lăsat acasă dacă riscul cu infectare a altora e redus. Normal riscul nu poate fi zero.

Dacă el trece de familie și merge și în comunitate și infectează pe altcineva, deja poate fi penal. Soțul / soția nu mai merge la lucru, pentru că e riscul să răspândească.

Eu am zis la începutul luptei cu acest virus, care nu s-a terminat, că dacă se termină bine, cei care au lucrat vor fi acuzați că au luat măsuri excesive, iar dacă se termină prost, vor fi acuzați că nu au făcut destule. Căutăm înțelepciunea tuturor. Trebuie să pregătim următoarea fază.

Trebuie să avem ce ne trebuie să fim pregătiți mai ales pentru toamnă. Să încercăm să limităm pe cât se poate răspândirea. Să ajungem cu mesajele la oamenii de rând”, a mai spus Arafat scrie romaniatv